Casa de Cultură a Studenţilor Braşov a luat fiinţă în anul 1967, moment în care tinerii studenţi braşoveni au putut să îşi valorifice anumite hobby-uri şi să le dezvolte ajungând chiar să profeseze într-unul din domeniile studiate aici. Casa de Cultură a Studenţilor Braşov nu este doar o clădire şi nu este identificată ca o instituţie rigidă, impersonală ci, din contră, ca un spaţiu al talentelor. În acest spaţiu putem identifica mai multe modalităţi cu ajutorul cărora studenţii îşi pot pune în valoare talentul sau pot petrece timpul liber într-un mediu studenţesc. Segmentele culturale sunt concepute pe baza opţiunilor şi preferinţelor studenţilor braşoveni, desigur continuând în mod coerent tradiţia culturală braşoveană.