Profit de un eveniment de media din weekend (Duminică, 24 martie, Zilele Superscrieri poposesc la Apollo111. Din program: ateliere, discuții, o expoziție, o nouă ediție a Cercului de Donatori și un eveniment de seară – SuperZiceri) pentru a vă mărturisi că Apollo111 a devenit subsolul meu preferat din București încă de la apariție.
Înainte de 1989, oricât de banal ar suna, îmi plăcea metroul. Când a fost inaugurat, m-am plimbat și eu ca mulți gură-cască și, deși nu-mi plăcea defel arhitectura, m-am împăcat imediat cu prezența lui în orașul meu. Am fost recunoscător că aveam cu ce să mă întorc acasă din oraș – o să râdeți, dar se ieșea în oraș și în comunism, mai prindeam cinematografe și teatre în care spectacolele se încheiau târziu. La fel și meciurile, doar că la acelea mergeam în Drumul Taberei, după Steaua, or acolo nu era nici atunci, nu e nici acum metrou. Dacă nu-mi joacă memoria o festă, am fost la un bar aflat la subsol, lângă Cinema Patria, pe Arthur Verona – dar nu mi-a plăcut, erau cocălari avant-la-lettre. Alt subsol era braseria de la Inter, dar acolo era acces limitat, îmi pare că am fost o dată și basta, suficient însă pentru a visa în secret la o lume cu mărfuri interzise, cum erau cele de acolo.
După 1989, când s-au deschis cluburile, preferințele mele au oscilat tot în zona Magheru-Romană, pe acolo îmi făceam veacul, în niște hrube underground fără nimic special, în fine, în afară de ambianță.
Și iată-mă la 30 de ani de la Revoluție cum m-am atașat de subsolul creativ din fosta tiparniță Universul, Apollo111. În față, în Palat, am debutat în presă, în iunie 1990 – acolo era sediul ziarului „Libertatea”, moștenitorul comunistului „Informația Bucureștiului”. Subsolul unde e teatrul Apollo111 l-am descoperit însă abia acum doi ani. Am văzut câteva piese acolo – le ador pe Ioana Flora în „Neverland” și pe Ada Galeș în „Pulverizare”, dar, dincolo de asta, m-am îmbibat de ceea ce aș zice că e ambianță specială. Un spațiu mișto, cu atmosferă mișto.
Articol realizat de Horia Ghibuţiu