Interviu cu regizorul Andrei Raicu despre piesa „La ieșirea din teatru”

Arta este, fără doar și poate, una dintre cele mai nobile întreprinderi de pe planetă. Totuși, artiștii sunt de multe ori marginalizați, văzuți ca niște oameni de care societatea se poate lipsi, deși ei dictează buna desfășurare a lumii. Ei îi fac pe oameni să simtă, să se bucure și să uite de cotidian. În România, situația culturală suferă din multe puncte de vedere, iar cel mai bun exemplu este cel legat de pandemie, în care partea artistică a fost trecută cu vederea. În acest sens, Vlad Copilu, redactor Zile și Nopți Brașov, a vorbit cu regizorul Andrei Raicu despre condiția artistului, despre influențe inter-culturale și mai ales despre piesa „La ieșirea din teatru după reprezentarea unei comedii noi”, care a avut premiera la Sică Alexandrescu pe 21 și 22 august.

Zile și Nopți: Care este definiția unui artist? Care este limita unui artist? Știu că tu ești și regizor și muzician.  

Andrei Raicu: Cred că un artist trebuie să simtă ceea ce se întamplă în jurul lui și să transpună în operele lui, fie ele din muzică, teatru, arte plastice etc. În cazul meu muzică, regie și teatru. Încerc să identific o „problemă” și să o exploatez. De altfel, majoritatea spectacolelor de teatru urmăresc destinul unui artist, la fel și aici în „La ieșirea din teatru”. În această piesă avem destinul unui scriitor, care se lasă influențat și chiar manipulat de părerile altor oameni, fie ei și de meserie, cum este în spectacol exemplul criticilor de teatru și chiar și actorilor de teatru.

În celelalte spectacole ale mele, cum este cel de la Satu Mare, de la Teatrul de Nord, „God is a DJ” de Falk Richter era vorba despre povestea a doi tineri artiști. Aceștia au ales să-și petreacă viața într-o instalație de artă și anume ei locuiau în galerii de artă și făceau bani tocmai din asta, din viața lor dedicată artei. Acolo cred că este punctul maxim în ceea ce privește limita unui artist. Să ajungi să-ți transformi viața în artă. Așadar, orice artist din orice arie trebuie să fie prezent, să fie la curent cu toate tipurile de artă.

ZN: Cât de dăunătoare pot fi influențele culturale asupra unui artist? Îi poate afecta viziunea asupra creației proprii?

AC: Nu cred, trebuie să fii raportat la tot ceea ce se întâmplă. Eu mă inspir foarte mult din arta plastică. La fel și cu muzica. În teatru, tot timpul când am făcut un spectacol, din postura de regizor, nu din cea de compozitor, m-am legat foarte mult de muzică. Cumva, muzica pe care o ascultam, îmi crea universul din care cream spectacolul, fără ca acea muzică să fie prezentă în spectacol. Trebuie să știi să înglobezi toate influențele. În acest spectacol avem și video-art, cu filmări live, avem și muzică live, care îți dă impresia că ești la concert, dar și momente de teatru, evident.

ZN: Există o întreagă dezbatere în care se vorbește despre faptul că generația veche de actori, cea de dinainte de revoluție, este mai bună decât cea actuală. Crezi că este așa?

AC: Nu e vorba despre asta. Îți dau un exemplu. Am avut o temă la masterat numită „Refacere performativă”. Tema era să cercetăm un spectacol mare din trecut și am avut „Revizorul” lui Lucian Pintilie din 1974, care a fost interzis de Nicolae Ceaușescu. Eu am reușit, prin documentare, să înțeleg lumea de atunci. Eu cred că trebuie să învățăm să luăm ce este mai bun de la fiecare, pentru mine nu există că actorii aceia erau mai buni și aceștia sunt mai slabi. Actori buni și slabi vor fi întotdeauna. Abordarea oamenilor este greșită. Asta m-a învățat și tema refacerii performative.

Nu este vorba despre cauza care a dus la interzicerea spectacolului, era foarte clar de ce a fost interzis, ci despre lupta lui Lucian Pintilie cu sistemul. Și ca să ne raportăm la prezent, am foarte mulți colegi de generație care iau premii la festivalul de la Cannes. E foarte greșit să rămânem la vechiul sistem, doar pentru că a funcționat. Lumea se dezvoltă, la fel și arta. Tehnologia a pătruns în teatru, iar actorii și regizorii o folosesc foarte bine. Că nu le place unora și altora, asta este altă discuție.

ZN: Ce spune piesa pe care tu ai regizat-o? Ce vrei să arăți prin ea?

AC: Ea arată modul în care oamenii se pot lăsa influnețați de părerile altora. „La ieșirea din teatru” nu este chiar o piesă de teatru. A fost scrisă de Gogol, după ce a avut premiera „Revizorul” și a fost primită prost în Rusia. Este o scriere ca o critică la adresa criticilor primite de piesa „Revizorul”. Ea are structură dramatică, în cazul de față. În plus, este singura piesă cu 99 de personaje, noi reducând la 8 actori.

De fapt, este un manifest. Începe cu părerea autorului despre spectacol, care așteaptă să audă părerile celor prezenți la reprezentație. 90% din timp am avut în cap spectacolul lui Pintilie și problema pe care o urmărea și el. Ca să dau din casă, piesa regizată de mine începe cu o scenă din „Revizorul”, după care începe spectacolul propriu-zis.

Era foarte interesant că Pintilie îl vedea pe Hlestakov, personajul principal, un fel de diavol care efectiv încurca pe toată lumea. Eu nu am avut în cap foarte mult aspectul ăsta cu acest personaj, pentru că în piesa mea nu apare Hlestakov, dar mi-a plăcut foarte mult că pe lânga lupta lui cu sistemul, se vedea foarte mult suferința de artist pe care a avut-o până în punctul respectiv. Eu am încercat să urmăresc ideea lui de suferință a unui artist care este distrus de părerile altora, lucru care este foarte prezent și acum.

ZN: Ce așteptări ai tu din partea publicului? Cum crezi ca va reacționa la această piesă neconvențională?

AC: Să înțeleagă povestea pe care am creat-o împreună cu actorii. Piesa nu este o comedie bulevardieră, subiectul fiind tratat serios. Dar din această seriozitate se naște comicul. Este o scenă în care un personaj pornește pe o părere și după ce aude alte două opinii își schimbă radical ideea inițială, iar eu pe genul ăsta de umor am mers. Oamenii să vină să vadă spectacolul pentru că este o piesă în care actorii și cântă, dar să nu creadă de la început că este un musical. Am vrut, împreună cu Andrei Dinescu, cel care a făcut muzica din această piesă, ca partea aceasta să nu fie artificială, să fie vie. Ne deranja ideea de simfonie complexă transmisă prin două boxe. Asta am făcut și în piesa cealaltă „God is a DJ”, că tot am pomenit de ea. Însă nu este ceva ce am inventat eu, acest lucru există în teatrul flamand și în teatrul german.

În final, piesa aceasta se află într-o zonă de teatru, în teatru, în teatru, în care actorii joacă niște actori, care la rândul lor joacă niște actori.

,,La ieșirea din teatru după reprezentarea unei comedii noi” este un text rezonant la realitățile artistice românești, actuale; un spectacol care arată cum devenim afectați de opiniile celor din jur, în raport cu o operă de artă.

Distribuția:

Claudia Suliman
Gabi Costea
Mădălin Mandin
Relu Sirițeanu
Mihai Giurițan
Ligia Stan/Anca Florea
Viorica Geantă-Chelbea
și Dan Cogălniceanu
Regia: Andrei Raicu

Scenografia: Cătălin Manea
Muzica: Andrei Dinescu
Regia tehnică: Vasile David, Constantin Bărbulescu

Lumini: Petrică Munteanu (maestru lumini), Tudor Smeu, Tudor Damian
Sunet: Ovidiu Grădinar (maestru sunet), Florin Aflorei
Sufleur: Marin Cârstea
Durata spectacolului: 1h 30 minute (fără pauză)