Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/10/2021
Eat & Drink Viața Orașului

5 locuri recent deschise în București

Gruia Dragomir De Gruia Dragomir
Comentarii 5 locuri recent deschise în București Share 5 locuri recent deschise în București


În numărul trecut îți ofeream o listă cu 5 locuri care s-au deschis în București în vara care tocmai a trecut, dar mai sunt și altele care au apărut recent în peisaj. Așa că am considerat că este necesară și o parte a doua. Deci, iată alte 5 locuri recent deschise în oraşul nostru.  

GURI GURI

5 locuri recent deschise în București

Adresă: Fabrica de Glucoză 9B | Telefon: 0756.022.601

GURI GURI este un restaurant coreean, care este și magazin de produse asiatice și de unde poți să pleci acasă și cu un „meal kit”, pentru a-ți prepara chiar tu la tine în bucătărie un ospăț coreean. Este un colț de Rai pentru toți cei care-și doresc să încerce lucruri noi, cum ar fi korean pizza cu kimchi, tocăniță de seafood și tofu, supă coreeană de alge și multe altele. În curând vor avea și sushi bar.


Öhlala Pâtisserie

5 locuri recent deschise în București

Adresă: Christian Tell 1-3 | Telefon: 0762.534.615

Öhlala Pâtisserie este unul dintre locurile pe care trebuie să le vizitezi dacă vrei un desert mai deosebit. Acesta a fost deschis în luna septembrie de Alina Petrea, absolventă a școlii de patiserie Ritz Escoffier din Paris, și soțul său, francezul Sébastien Cazac. În meniu găsești tarta de fistic cu flori de portocal, celebra tartă Banoffee, moelleux au chocolat și tradiționalele choux, în variantele cu cremă de cafea, ciocolată și vanilie. Toate produsele sunt create îmbinând tehnici de patiserie franțuzești, cu ingrediente atât locale, cât și aduse de la furnizori francezi.


OMNI

5 locuri recent deschise în București

Adresă: Decebal 7

Iată și o cafenea care-ți oferă un meniu cu lucruri bune de la mai multe localuri din oraș. Găsești aici cafea de specialitate de la ORYGYNS Specialty Coffee, gelato cu arome de flori de tei, magiun, colivă, eugenia etc. de la Zelato, dar și pizza calzone de la Zest, una dintre cele mai apreciate pizzerii din oraș. Este locul ideal și pentru cei cu copii, pentru că au spații în care pot face tot felul de activități, dar și pentru proprietarii de animale.


Forbidden Transylvanian Csíki Sör Craft Brewery & Restaurant Bucharest

5 locuri recent deschise în București

Adresă: Covaci 6 | Telefon: 0741.777.711

Berea Csíki Sör și-a deschis restaurant/berărie în București, chiar în Centrul Vechi. Vei găsi aici toate sortimentele de bere din portofoliul lor, dar și un meniu de mâncare cu preparate ungurești. Toate ingredientele sunt din Ardeal, iar chips-urile oferite la bere sunt și ele făcute în fabrica proprie din Harghita. Găsești aici și gomboți, adică găluște cu prune, iar seara o pereche de dansatori încing dansuri tradiționale maghiare.


Ironic Taproom

5 locuri recent deschise în București

Adresă: Dacia 23 | Telefon: 0724.534.465

Ironic Taproom a funcționat o perioadă din acest an pe lângă Cișmigiu, dar de curând s-a mutat într-o locație nouă, cu o terasă mai generoasă, unde va putea funcționa și când afară va fi mai frig. Băieții de la Ironic Taproom sunt berari artizanali și periodic le prezintă celor pasionați de berea bună ce experimente au mai făcut. Dacă iubești berea craft, ăsta e un loc pe care trebuie neapărat să-l bifezi.

  • Text de Gruia Dragomir.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută