Dragă suflet nostalgic,
Nu țin minte să fi existat moment în copilăria mea în care să nu aștept cu nerăbdare să merg la bunici, la țară, sau moment în care să nu fiu teribil de tristă când trebuia să plec. Indiferent că stăteam 3 zile sau 3 luni. Veneau ai mei să mă ia să mergem la mare, dar eu nu așteptam decât să se termine, să mă pot întoarce înapoi la bunici. Aveam furtun în curte, soare era mereu, pământul de la câmp ardea tălpile întocmai ca nisipul plajei, nu prea înțelegeam ce atâta tura-vura cu marea aia. Îmi povesteau entuziasmați la telefon că au cumpărat televizor color și au pus televiziune prin cablu, cică suntem singurii din bloc care au așa ceva, foarte posibil și din cartier, și că o să pot vedea toate desenele animate din lume când mă întorc acasă. Puțin îmi păsa, aveam televizorul alb-negru de la bunici care prindea TVR 1 cu pureci.
Cică s-au mai rezolvat din problemele cu apa caldă, s-a ocupat șeful de scară, deocamdată ar fi la toate orele. Nu înțelegeam ce treabă am eu cu asta, doar bunicu’ îmi încălzea apă în cazanul în care făcea țuică, în grădina de vară și o turna în baia improvizată afară, într-o cadă ascunsă între perdele, iar la ieșire, bunica mă înfofolea în prosoape. Adică la ei aveam apă caldă mereu. Mă bucuram, nu zic nu, când veneau ai mei cu cadouri de Paște la țară și era veselie mare, dar știam că apoi va trebui să plec cu ei. Anii au trecut și la mine, să nu te îngrijești de asta, și au luat și bunicii, și cada din curte și televizorul cu pureci, dar nu mi-au alterat defel zâmbetul care răsare la amintirea lor. Nu e de mirare că îi mulțumesc universului de fiecare dată când mă aduce într-un loc care îmi ancorează toate amintirile astea dragi într-o realitate palpabilă. Căsuța Bunicii a fost, cu siguranță, un astfel de loc.
Căsuța Bunicii, un cadru de poveste
O cană de toamnă pe prispa bunicii
Să tot fie niște ani buni de când îmi doream să petrec o noapte la Căsuța Bunicii. Am zărit-o la prima mea vizită în Șimon și atunci m-am îndrăgostit de amândouă. Și de căsuță, și de sătucul care se vede minunat de sus, de pe Dealul Bălăban. Am revenit de multe ori pe dealul drag și, de fiecare dată, coboram potecuța abruptă care ducea spre gospodărie și mă opream în fața gardului, de care lipeam nasul întocmai ca un copil pofticios de vitrina unei cofetării și mă uitam la curtea imensă cu balansoar de lemn și la natura incredibil de frumoasă, în orice anotimp, care înconjura Căsuța Bunicii. Mereu era liniște, dar știam că trebuie să fie cineva acolo. Verificasem să văd dacă era liberă în week-end-ul acela. Nu era. Fix ca data trecută când verificasem. Dar mai stăteam puțin și priveam peste gard, la o adică nu furam din liniștea nimănui, pentru că era atât de multă, încât ajungea să îmbogățească orice suflet nostalgic care se perinda pe acolo. Dar știu ele, bunicile, să găsească ac de cojocul oricărei probleme așa că, și să tot fie vreo 2 ani de atunci, bunica a mai pus de o căsuță taman la fel ca prima, în colțul celălalt al ogradei, să nu îi mai stea atâția ani nepoții cu nasurile lipite pe la garduri, să-i râdă lumea…
Cu nasul lipid de gard și cu ochii la Căsuța bunicii
Dealul Bălăban, un spectacol de început de noiembrie
Liniște deasupra Șimonului
Cafeaua cu cea mai minunată priveliște posibilă!
Dintre toate cazările de suflet despre care ți-am povestit până acum în articolele mele, cea mai multă cerneală internautică a curs, fără doar și poate, pentru Căsuța Bunicii. Mă rog, Căsuțele Bunicii. Caut un cuvânt alternativ și nu nimeresc unul potrivit – pensiune, cabană, hotel, resort montan, casă de vacanță – toate ar putea fi descriptive din punct de vedere consumerist, turistic, însă nici unul nu mi se pare corect. Căsuța Bunicii este o căsuță a bunicii și atât, așa că te rog să mă scuzi că mă voi tot repeta, în loc să folosesc sinonime. M-am dorit mult să o cunosc pe bunica – și să mă ierți că spulber mitul ăsta pentru tine – și să îi spun cât drag și dor transmite casa ei, în schimb, însă l-am cunoscut pe Ciprian. Trimisul bunicii, cum ar veni. Împreună cu tatăl lui, tâmplari de meserie amândoi, au cumpărat gospodăria veche de peste 100 de ani și au recondiționat-o în așa fel încât să păstreze cât mai intact farmecul rustic al așezărilor brănene, dar să ofere și confortul pe care, ne place să recunoaștem sau nu, omul modern îl caută. Chiar și acela care se mulțumea cu televizorul cu pureci și făcea baie în grădină.
Bun venit la Căsuța Bunicii!
Prima Căsuță a bunicii
Sora mai tânără a Căsuței Bunicii
Fiecare dintre cele 2 căsuțe se închiriază la cheie și poate acomoda 4 persoane (+2 copii). Eu am primit căsuța cea nouă, parcă pentru a mă asigura că bunica mă tot văzuse cu nasul lipit de ograda ei, în anii din urmă și, iaca, mi-a făcut și mie loc. Cum intri pe ușă, dai într-un living mare și minunat decorat. Ochii încep să îți fugă prin cap și nu știi unde să îi oprești mai întâi – pe masa mare, pictată manual cu flori, înconjurată de scaune așișderea, pe canapeaua țesută cu motive tradiționale, pe balansoarele bunicii, pe șemineu sau pe lămpile făcute din farfurii de lut colorate. Sincer îți spun, ochii noștri înghețați de vântul și bruma de început de noiembrie s-au oprit prima dată asupra țuicii pe care Ciprian ne-o lăsase pe masă, în semn de bun venit. Abia după ce s-au dezghețat nițel, au început să vadă cu adevărat minunățiile din jur. Deși era seară, pe geamurile living-ului se zăreau copacii colorați din curte și nu puteam decât să îmi imaginez spectacolul de care urma să am parte ziua următoare, pe lumină. Șemineul, nimic altceva decât vatra bunicii frumos recondiționată era pregătit de acțiune. Nu știu cum să-ți zic, dar nu-mi venea nicicum să urc scările care duc la dormitoare, atât de bine și de acasă mă simțeam în sufrageria bunicii…
Livingul spațios și decorat tradițional din Căsuța Bunicii
Toate piesele de mobilier sunt pictate manual
Detaliu
Vechea vatră a bunicii, transformată în șemineu
Zi de toamnă până-n seară
Cele 2 dormitoare de la etaj sunt identice, au băi proprii, sunt foarte spațioase, colorate în nuanțe pale (unul bleu, altul vernil) și pictate până în cel mai mic detaliu. Acesta e unul dintre aspectele care m-a cucerit – fiecare element de mobilier din fiecare odaie este pictat manual și nu am văzut să fie 2 flori sau 2 frunze la fel. Ți-aș spune despre cât de incredibil de comod a fost patul, întocmai ca al bunicii, nici prea tare, nici prea moale, iar lenjeria de pat nu satinată, pufoasă sau mai știu eu cum nu se cade unei lenjerii serioase, ci zdravănă și brodată manual, cum i-ar fi plăcut bunicii. Dar nu îți rețin atenția cu detaliile astea pentru că, și parol îți zic, puteam să dorm și pe un futon, la ce priveliște am avut de pe toate geamurile camerei.
O lenjerie de pat pe placul bunicii!
Un pat cum nu se poate mai comod!
Detalii
Loc numai bun de admirat priveliștea de pe geam
Această priveliște
Macro al priveliștii de pe geamul camerei de la etaj
Cam asta e treaba cu Căsuța Bunicii, și să-mi fie cu iertare că ți-o spun așa pe șleau, dar nici când mergi să faci pipi nu poți să nu te oprești să caști gura la ce se vede pe fereastră. Dacă ești un nostalgic ca și mine, poți să știi că e tot cam ca și când ai avea toaleta în fundul curții, înconjurată de natură, doar că îmbogățită cu tot confortul dorit. Cam tot așa și când vrei să îți faci o cafea sau să pregătești o gustare în bucătărie sau când ieși la o gură de aer pe prispă. Oriunde mergi și orice cotlon alegi, nu poți fugi de splendoarea Șimonului, care te învăluie și te cucerește iremediabil.
Bucătăria cu priveliște
Detaliu bucătărie
Oriunde te-ai afla, Căsuța Bunicii îți oferă priveliști incredibile
Prispa unei bunici și șosetele croșetate de o alta
Detaliu de pe prispa bunicii
Alt detaliu de pe prispa bunicii
Mă confesam bunei gazde, Ciprian, despre dragul pe care îl port eu Șimonului (despre care ți-am povestit și ție aici) și despre bucuria de a descoperi, an după an, că este aproape neschimbat și că nu a fost cotropit de construcții moderne și alte acareturi. Ciprian mi-a zâmbit mulțumit, 1 din 2 oameni care vin la noi, zice, mă întreabă dacă terenurile din jur sunt de vânzare. Or fi, zic, da’ nu-s intravilane. Și cu ce părere de rău le-o fi zicând-o! Să nu mă înțelegi greșit. Doar prin faptul că nu duduie de modernism și urbanism vintage, Șimonul nu e defel învechit sau depășit de evoluție. Ba, din contră, este printre puținele locuri care își permit (încă…) luxul de a alege din procesul de evoluție întocmai ce e bun, sănătos și natural pentru el. Îți recomand cu tot dragul din lume să te pierzi în câte o după-amiază (indiferent de anotimp și, de preferat, în timpul săptămânii) pe Dealul Bălăban și să asculți muzica naturii așa cum e ea, fără instrumente de prisos care să agite armoniile și fără spectatori care înțeleg prea puțin din genul ăsta muzical. Iar dacă ești cu adevărat norocos, poate seara te va prinde în fața șemineului mocnind, din Căsuța Bunicii. Să-i spui, rogu-te, că o salut și că îi mulțumesc de găzduire!
Șimon, un loc aproape de natură
La Șimon, muzica naturii este, încă, nealterată
Seara la Căsuța Bunicii
Așa te așteaptă bunica!
Dragă suflet nostalgic,
Sunt total de acord cu tine, cel care susții cu tărie că nu trebuie să trăim în trecut. Nu te pot contrazice, defel, nici pe tine, cel care ții să îmi amintești că nu trebuie să uităm de unde am plecat. Prima nu te lasă să (mai) trăiești, în timp ce a doua te poate face să uiți de ce o mai faci. Mi-e drag de emoțiile din copilărie, care au construit omul care sunt azi. Îți doresc și ție, nimic mai puțin decât îmi doresc mie – să porți în suflet, mereu, orice amintire te îmbogățește, te împlinește și te ajută să construiești frumos. Îți doresc să găsești tăria de a le echilibra cu cele care te-au făcut să pleci privirea, la un moment dat, și să vezi că și din ele s-a născut, mai devreme sau mai târziu, ceva care azi te definește. Iar dacă ar fi altfel, înseamnă că nu ai fi tu, Omul Minunat care mă citește și căruia îi mulțumesc că îmi este mereu alături.
Cu drag,
Un suflet nostalgic (dar nu foarte)
Pe mine mă găsiți, ca de obicei aici: www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs
Căsuțele bunicii, aici: www.rusticeden.ro
Alte recomandări de locuri de suflet:
