HAIHUI cu Swit Rocs – În bocanci, pe Coasta de Azur

Stimabile,

Mă mai gândesc uneori că am și eu o vârstă și că poate ar trebui să fac niște concedii mai elegante, mai de oameni mari, nu să tot fug pe coclauri și să mă cocoț pe stânci... Concedii din alea, pentru care să strâng orbește bani un an întreg. În care să parcurg sute (mii?) de kilometri doar ca să ajung la o cazare din care să nu mai ies tot sejurul. De preferat în același loc în care merg an de an. Să mănânc ca și când acasă nu aveam de nici unele și am fost nevoită să plec prin străinătățuri să caut. Să mă uit la cum se întâmplă lumea în jurul meu, în timp ce trag cu orele de un cocktail. Să mă uit la TV în camera de hotel, că a fost scumpă și să (se) merite. Să fac aceeași poză în fiecare seară, lângă aceeași apă. Dar cu haine diferite. Ei, cu gândul ăsta, am pornit-o spre Riviera Franceză, o destinație perfectă de sfârșit de toamnă – elegantă, boemă, de oameni mari, cum s-ar zice. Și am făcut-o, așa cum plănuisem, în stilul (meu) all-inclusive: la cazare, camera era un fel de cutie cu pat și alte acareturi înghesuite ca piesele de puzzle, frigiderul era îndesat între chiuvetă și WC, daaar aveam o măsuță afară (literalmente în stradă) unde puteam bea seara vin franțuzesc, luat de la supermarket. În plus, a fost atât de ieftină cazarea, că rămâneau bani de destul vin, uneori și de baghete și brânză cu mucegai. Am pus și bocancii în bagaj, ca să întregesc noțiunea mea de all-inclusive și uite așa pregătită am ajuns într-un noiembrie călduros pe Coasta de Azur.

Cu bocancii deasupra calăncilor Coastei de Azur

Când Coasta de Azur e mai mult decât o destinație de stat degeaba

Marsilia este considerată a fi oaia neagră a Coastei de Azur. Nu are opulența, șarmul și rafinamentul orașelor de top de pe Riviera Franceză (cu toate astea, am reușit cumva să mănânc cel mai scump pilaf din viața mea acolo... pardon, risotto cu fructe de mare, dar fără fructe și nici mare nu a fost...). Nu este nici pe departe destinația vizată de cei care preferă celălalt tip de all-inclusive, așa că am găsit exact ce îmi doream – liniște, natură, o căldură surprinzătoare pentru final de noiembrie dar, cel mai important, munte! Sau, mă rog, un fel de munte.

Parc National des Calanques este o destinație altfel, fie că ești vamaiot, fie că ești munțoman. Calăncile din Marsilia sunt niște golfulețe, care s-au creat printre formațiunile stâncoase de calcar care se ridică precum niște pereți verticali din apă și deasupra cărora, în timp, au luat naștere adevărate trasee montane, de dificultăți și lungimi variate. Parcul Național se întinde pe o suprafață de 20 km, iar traseele cele mai frumoase sunt cele care pornesc din Cassis, un orășel pescăresc, aflat în apropierea Marsiliei. Cu cel mai scump pilaf, cum spuneam.

Coasta de Azur într-o zi de toamnă înnorată, în drum spre Cassis

Calăncile Marsiliei se întind pe o distanță de 20 km, până în Cassis

Cassis, orășelul pescăresc cu pilaf scump. Risotto, pardon

Nu aveam așteptări prea mari de la această drumeție, eram bucuroasă că îmi pot purta bocancii pe potecile Coastei de Azur și asta îmi era suficient. Nu mică mi-a fost mirarea să văd cât de variat a fost traseul. Calăncile sunt rezultatul creșterii masive a temperaturii, după Epoca de Gheață, când nivelul mării a explodat și a dat naștere acestor văi, care parcă sunt săpate în stâncă pentru a face loc câte unui ochi de apă, ici și colo. Traseele de la o calancă la alta sunt stâncoase, destul de solicitante, există numeroase porțiuni de grohotiș, zone prevăzute cu lanțuri, dar și poteci prin vegetație. Vântul îți dă de furcă și el destul de mult, de la un minut la altul treceam de la maiou la polar, geacă, buff și mănuși, urmând ca în următorul minut să mă cuprindă o disperare nebună să le dau mai repede jos. Majoritatea calăncilor (cel puțin cele în care am fost eu) au ieșire la mare. În unele cazuri, poteca înspre următoarea calancă te duce, invariabil, prin zona de plajă cu pietre, în alte cazuri, trebuie să cauți drumul de acces pentru a coborî înspre mare.

Traseul până la prima dintre calănci este foarte accesibil

Calanca Port Miou, punctul de start în traseu

Panorama de la Port Miou este preferata familiilor

Traseul este variat, există porțiuni cu grohotiș și piatră...

... dar și porțiuni cu vegetație

Calanca Port Pin, cu ieșire directă la mare

Calanca d’En Vau și o priveliște superbă asupra mării

Piatra Craiului de pe Riviera Franceză

Cea mai bună perioadă de luat calăncile la picior sunt lunile de final de an. Eu am fost în a doua parte a lunii de noiembrie și, în timp ce acasă mașinile de deszăpezire erau luate, nu-i așa, prin surprindere de sosirea iernii, eu toceam rocile calăncilor în pantaloni scurți. Vara, accesul pietonal în calănci este restricționat, din cauza riscului de incendii, însă ele pot fi vizitate de pe mare (lucru valabil în orice anotimp). Fiecare perioadă de vizită a calăncilor oferă spectacolul ei. Deși nu am îndrăznit să mă bălăcesc în apele turcoaz ale mării (totuși, unii o făceau), m-am bucurat mult de momentele petrecute în fiecare golf, când îmi odihneam bocancii în loviturile zgomotoase ale apei de stânci, ciocneam un pahar de vin și priveam natura în tot tumultul ei care mie, ca întotdeauna, îmi transmite cea mai pură și dorită liniște.

Finalul de toamnă este cea mai bună perioadă de hike în calănci

Apus deasupra calăncilor, la final de noiembrie

Stimabile,

Nu știu să-ți zic dacă pentru calăncile astea se face să mergi până pe Coasta de Azur. Nu știu dacă în Paris e musai să urci în Turnul Eiffel. În Londra să vizitezi Westminster-ul. În Bruxelles să te pozezi cu Atomium-ul, în timp ce mănânci ciocolată belgiană. În Munchen să mergi la Oktoberfest. În Thailanda să te sui pe spatele unui elefant. În Pisa să te faci că împingi/ ți să nu cadă turnul. Nu știu dacă-s musai și se fac, „dacă tot ai ajuns acolo”. Eu nu le-am făcut pe niciunele și sunt bine, sănătoasă, mulțumesc de întrebare. Ce-ți doresc, cu drag, și ție, e să alegi întotdeauna ce simți și îți face plăcere, nu „ce se face”, pentru că indiferent de decizie, vei plăti cu timpul tău, cu energia ta și cu resursele tale. Tu să fii bine, deci. Ce se face, pot face restul.

Cu drag,

Un om care te stimează pentru alegerile tale

Dacă ți-a făcut plăcere lectura articolului, te invit să mă urmărești pe Facebook și pe Instagram

--

UTILE:

  • Există zboruri foarte ieftine spre Marsilia operate de Ryanair, fie preț de un week-end prelungit, fie de o săptămână
  • Un week-end prelungit este suficient pentru parcurgerea mai multor trasee în calănci
  • Calăncile însumează aproximativ 20 de km și se întind între Marsilia și Cassis
  • Traseul clasic începe din Cassis, unde se poate ajunge cu ușurință din Marsilia cu un autobuz, la prețul de 2 Euro
  • Accesul cu mașina în zona calăncilor este interzis pe perioada verii (iunie – septembrie) și, uneori, când este foarte cald, este interzis chiar și accesul pietonal. Perioada ideală de hike în calănci este toamna și chiar iarna (pe apă, calăncile sunt accesibile tot anul)
  • Deși, ca pe orice traseu montan, am întâlnit oameni îmbrăcați în toate felurile mai mult sau mai puțin așteptate, calăncile au, totuși, o structură cât se poate de montană – alei prin pădure cu vegetație variată, trunchiuri de copaci, stânci, pietriș, grohotiș, porțiuni prevăzute cu lanțuri, prin urmare, cred că un minim de echipament montan este necesar
  • În afară de drumeția în calănci, am vizitat Marsilia, am fost pe Chateau d’If (Insula Contelui de Monte Cristo) și am petrecut o zi în Avignon. Desigur, se poate ajunge cu ușurință și în punctele clasice de interes ale Coastei de Azur (Nisa, Cannes etc.), însă bocancii mei nu au fost interesați :)

--

Alte articole în bocanci prin Europa:

--

Alege mereu în felul în care știi că sufletul ți-ar mulțumi pentru alegere

  • Text de Swit Rocs

Swit Rocs

  •  Newsletter Zile și Nopți:

Newsletter